Skip to content

Istoricul bisericii

Puteți descărca istoricul bisericii noastre în format pdf de aici: Broșură mănăstirea Sf. Ilie

„Nu Muntele Athos a influenţat Moldova, ci, dimpotrivă, cultura cea mare a acesteia, comorile ei artistice au influenţat întreaga dezvoltare a artei athonite” (J. Strygowski)

De câteva veacuri, într-un ținut mioritic cu dealuri molcome, parcă niciunde mai frumoase ca în dulcea Bucovină, se arată lumii întregi o salbă de complexe arhitectonice eclesiastice medievale ce par a depăna dialogul veșnic al istoriei, amintind de istoria trecută, de gloria nepieritoare a poporului român.

În acest spațiu, unde moștenirea bizantină avea să devină un reper, un model aulic pentru arta religioasă, un loc aparte îl ocupă Biserica „Sfântul Ilie” – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Domnia lui Ștefan cel Mare coincide cu cea mai importantă mișcare culturală și artistică a Italiei – Renașterea, acea mișcare care, reînnoind valorile spirituale ale clasicismului greco- roman, a pus bazele lumii moderne. Luxul veșmintelor purtate la curtea de la Suceava, ceremonialul și strălucirea vieții de curte moștenite de la bizantini vor simți în vremea lui Ștefan cel Mare înrâurirea directă a orașelor italiene, după cum se poate observa în tablourile votive ale ctitoriilor din acea vreme.

Dăruindu-se binelui, iubirii de semeni, Ștefan cel Mare știa că fiecare credincios este hristofor, purtător de Hristos, purtător de Dumnezeu. Nu întâmplător, în toate tablourile votive ale ctitoriilor sale, ca și în cel al bisericii Mănăstirii „Sfântul Ilie”, Ștefan cel Mare este înfățișat purtând în brațe sfântul lăcaș pe care-l înălța.

Istoricul bisericii

Aceasta era, după înțelesul lui, trăirea în Hristos, trăirea vieții neamului său, cu toate aspirațiile lui spre noi împliniri. Ștefan cel Mare știa că omul nu este sortit căderii, nimicniciei, robiei păcatului, ci vieții și luminii.

În rugăciunile sale, Ștefan cel Mare dădea slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului că i-a hărăzit darul sfânt al păstrării credinței celei adevărate, un dar dumnezeiesc, pentru că a rămas în legătură cu izvorul de apă vie al Mântuitorului Iisus Hristos și cu Biserica Sa. 

Pentru menținerea acestui dar a luptat Ștefan cel Mare alături de alți voievozi și mari ierarhi din neamul nos- tru, subliniind, într-un text din 1475, menit circulației europene, că Moldova este cu adevărat „Questa Porta della Christianita”.

Istoricul bisericii

Tabloul votiv

Ne impresionează și astăzi credința lui în eficacitatea rugăciunilor ce se fac în biserici, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți, rugăciuni cărora el însuși le statornicește sorocul, cu grijă, cu deplină cunoaștere a rânduielilor tipiconale bisericești ortodoxe și cu ne- strămutata sa credință, nădejde și dragoste de Dumnezeu, de ai săi și de toți ceilalți, trecuți la cele veșnice sau în viață.

Nu întâmplător această biserică este încredințată spre ocrotire și mijlocire către Dumnezeu Sf. Proroc Ilie Tezviteanul.

Istoricul bisericii

Ctitorirea începe la 1 mai 1488

Ctitorirea noului lăcaș de închinare avea să înceapă la 1 mai 1488, zi în care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sf. Proroc Ieremia, fiind finalizată după cinci luni și 14 zile, la 15 octombrie 1488, după cum este menționat în pisania pusă deasupra ușii de intrare: „Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn Țării Moldovenești, am zidit acest hram în numele Sfântului Proroc Ilie. Și s-a început în anul 6996 (1488), luna mai 1, și s-a sfârșit în același an, octombrie 15”.

Termenul „Io”, ce însoțește curent numele lui Ștefan cel Mare atât în documente, cât și în in-scripțiile pisaniilor, provine din grecescul „Ioannes” (Ιωάννης), care înseamnă „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”, ceea ce justifică prezența sa într-un titlu domnesc.

Istoricul bisericii

Construirea acestei mănăstiri în același an cu Mănăstirea Voroneț, precum și înzestrarea cu toate cele necesare, au prilejuit o afirmare artistică în Moldova lui Ștefan cel Mare, și anume știința de a clădi edificii de cult, temeinic stăpânită de meșterii locali, ca urmare a unor îndelungi prefaceri și reelaborări, atât ale meșterilor locali, cât și ale influențelor occidentale, numită de istoricii de artă „stilul moldovenesc”. Mănăstirea este ca o cetate pe vârf de munte, spre care privesc din toate părțile ochii credincioșilor, iar biserica este un far care luminează, în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire.

Așa cum s-a întâmplat și cu alte așezăminte monahale, Mănăstirea „Sfântul Ilie” a fost nevoită să facă față numeroaselor năvăliri dușmane în decursul timpului, cum au fost cea din 1497, cea condusă de Soliman Magnificul ori cea din 1653, condusă de gine- rele lui Vasile Lupu, Timuș Hmelnițki, venit să-și elibereze soacra închisă în Cetatea Sucevei de către trupele moldovenești, transilvănene și poloneze, năvăliri în decursul cărora parte din odoarele cu care a fost înzestrată de ctitori s-au risipit.

Războaiele turco-polone de la sfârșitul secolului al XVII-lea, desfășurate în bună parte pe teri- toriul Moldovei, au contribuit și ele la pustiirea mănăstirii și la împrăștierea călugărilor, după cum afirma, în vremea sa, domnitorul Constantin Duca, într-un document datat 1 august 1702, arătând că, „tâmplându-să răscoale în țară și fiind atâtea răutăți atâția ani, s-au pustiit acea mănăstire [a Sfântului Ilie – n.n.] rășchirându-să călugării într-alte părți”.

Istoricul bisericii

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” – Șcheia s-a înfiripat o școală clericală despre care vorbește părintele arhimandrit Vartolomeu Mazereanu în calitatea sa de îndreptător al școalelor domnești și mănăstirești ale Moldovei.

După războiul ruso-turc desfășurat între anii 1768-1775, război ce a provocat schimbări și în ceea ce privește poziția internațională a Moldovei, mai precis la 12 august 1783, după ce s-a făcut inventarierea bunurilor sale, Mănăstirea „Sfântul Ilie” a fost desființată, iar călugării au fost trimiși la Mănăstirea Moldovița. Moșiile mănăstirii au intrat în componența Fondului Religionar Greco-Ortodox al Bucovinei, biserica devenind, în 1785, biserică parohială pentru satul format în jurul fostului lăcaș monahal.

Biserica „Sfântul Ilie” se încadrează în tipul lăcașurilor de cult cu planul triconc și turlă pe naos, având compartimentarea după cerințele cultului ortodox: altar, naos și pronaos. Biserica „Sfântul Ilie”, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, include toate elementele care vor defini ctitoriile de oraș, acumulările semnalate la bisericile din același grup, adăugându-se o bază ste- lată, ridicată deasupra bazei pătrate a turlei, și friză de ceramică smălțuită.

Arhitectura locașului

Biserica este flancată de contraforturi din piatră de talie cu copertine: două, cele dinspre est, având menirea să compenseze spațiile proscomidiarului și diaconiconului, iar celelalte două, din motive de simetrie, fiind dispuse în apropierea zidului despărțitor dintre pronaos și naos. În axul absidei altarului este așezat un contrafort scund, mai curând cu funcție estetică.

Altarul, de formă semicirculară, boltit în sfert de sferă, este luminat de o fereastră îngustă, așezată în axă și încheiată la partea superioară cu un arc în plin centru. Proscomidiarul și dia- coniconul completează spațiul altarului, două mici ferestre luminând spațiile amintite.

Naosul, luminat prin două ferestre, este compus dintr-un spațiu dreptunghiular alungit pe lun- gimea axei longitudinale a bisericii și lărgit la nord și sud prin două abside laterale semicircula- re la interior și poligonale la exterior. Naosul are boltirea moldovenească. Pe cele patru arcuri longitudinale înguste și pe cele două transversale late se ridică, prin intermediul pandantivelor, primul tambur în care este dispus al doilea rând de arcuri piezișe. Cu ajutorul altor pandantive se încheie al doilea cerc pe care se sprijină turla boltită în calotă sferică.

Pronaosul, luminat de două ferestre înguste, în formă pătrată, este despărțit de naos printr-un perete în care este deschisă o ușă cu chenar dreptunghiular, cu profile gotice și baghete încru- cișate de o frumusețe deosebită.

Turla boltită în calotă sferică (naos)
Turla boltită în calotă sferică (naos)

Arhitectura locașului

Pronaosul este boltit cu cupolă semisferică, ce se sprijină, prin inter- mediul pandantivelor, pe patru arcuri egale ce au la bază console mici din piatră.
Iconostasul, datat la sfârșitul secolu- lui al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, păstrează trei icoane împă- rătești: Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Mântuitorul și Sfânta Treime, pictate de Vasile și Chiril Ulanov din Moscova între 1703-1708.

Iconostasul bisericii Mănăstirii „Sfântul Ilie” – Șcheia
Iconostasul bisericii Mănăstirii „Sfântul Ilie” – Șcheia

Decorul exterior

Decorul exterior al Bisericii „Sfântul Ilie” capătă o dezvoltare și un aspect remarcabile, pe care nu le întâlnim la Pătrăuți și nici la Voroneț. Absidele semicirculare ale bisericii sunt decorate cu firide oarbe înalte – cinci la cele laterale și șapte la absida altarului – care pornesc de pe soclu și merg până la nivelul rândului inferior de ocnițe, fiind separate de câte un pilastru îngust de cărămizi aparente.

Deasupra firidelor oarbe se poate vedea un rând de ocnițe care au piciorușele pe cheia arcului firidelor mari, iar deasupra lor se află al doilea rând de ocnițe mici, care au arca- turile executate din cărămidă smălțuită. La partea superioară a ocnițelor mici se află un rând de cărămizi smălțuite policrome.

Biserica Mănăstirii „Sfântul Ilie” – Șcheia (detaliu exterior, peretele de sud)
Biserica Mănăstirii „Sfântul Ilie” – Șcheia (detaliu exterior, peretele de sud)