Biserica "Sfântul Ilie"
De câteva veacuri, într-un ținut mioritic cu dealuri molcome, parcă niciunde mai frumoase ca în dulcea Bucovină, se arată lumii întregi o salbă de complexe arhitectonice eclesiastice medievale ce par a depăna dialogul veșnic al istoriei, amintind de istoria trecută, de gloria nepieritoare a poporului român.
În acest spațiu, unde moștenirea bizantină avea să devină un reper, un model aulic pentru arta religioasă, un loc aparte îl ocupă Biserica „Sfântul Ilie” – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Peste 500 de ani de la ctitorire
Ctitorirea noului lăcaș de închinare avea să înceapă la 1 mai 1488, zi în care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sf. Proroc Ieremia, fiind finalizată după cinci luni și 14 zile, la 15 octombrie 1488, după cum este menționat în pisania pusă deasupra ușii de intrare: „Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn Țării Moldovenești, am zidit acest hram în numele Sfântului Proroc Ilie. Și s-a început în anul 6996 (1488), luna mai 1, și s-a sfârșit în același an, octombrie 15”.
Mănăstirea este ca o cetate pe vârf de munte, spre care privesc din toate
părțile ochii credincioșilor, iar biserica este un far care luminează, în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire.
Sfântul Ștefan cel Mare
Dăruindu-se binelui, iubirii de semeni, Ștefan cel Mare știa că fiecare credincios este hristofor, purtător de Hristos, purtător de Dumnezeu. Nu întâmplător, în toate tablourile votive ale ctitoriilor sale, ca și în cel al bisericii Mănăstirii „Sfântul Ilie”, Ștefan cel Mare este înfățișat purtând în brațe sfântul lăcaș pe care-l înălța.
Aceasta era, după înțelesul lui, trăirea în Hristos, trăirea vieții neamului său, cu toate aspirațiile lui spre noi împliniri. Ștefan cel Mare știa că omul nu este sortit căderii, nimicniciei, robiei păcatului, ci vieții și luminii.
În rugăciunile sale, Ștefan cel Mare dădea slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului că i-a hărăzit darul sfânt al păstrării credinței celei adevărate, un dar dumnezeiesc, pentru că a rămas în legătură cu izvorul de apă vie al Mântuitorului Iisus Hristos și cu Biserica Sa. Pentru menținerea acestui dar a luptat Ștefan cel Mare alături de alți voievozi și mari ierarhi din neamul nostru, subliniind, într-un text din 1475, menit circulației europene, că Moldova este cu adevărat „Questa Porta della Christianita”.
Pictura Bisericii „Sfântul Ilie”
Unii cercetătorii susțin că aceasta a fost realizată încă din timpul domniei întemeietorului ei, respectând întru totul Erminia bizantină, alăturându-se din punct de vedere iconografic grupului Pătrăuți, Voroneț și Milișăuți. În tabloul votiv se remarcă în mod deosebit reprezentarea lui Ștefan cel Mare, ctitorul, a doamnei Maria Voichița, urmată de Bogdan al III-lea și de alții.
Pentru prima dată apare în Moldova, la Biserica „Sfântul Ilie”, tema iconografică „Liturghia îngerească”, întâlnită ulterior la bisericile Mănăstirilor Dobrovăț (1529), „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (1535), Sucevița (ante 1596) și Dragomirna (cca. 1610).
Atrage atenția, în mod deosebit, Iisus Hristos-Pantocrator, din calota turlei naosului, înconjurat de cetele cerești, lumea spirituală a îngerilor, tronurilor și serafimilor. În decorul iconografic impresionează în mod deosebit desăvârșita armonie a picturii cu arhitectura, sobrietatea atitudinilor și detaliilor personajelor, trăsături fundamentale ale esteticii zugravilor moldoveni din perioada secolelor al XV-lea și al XVI-lea – epoca de glorie a artei moldovenești.
